Corabia
Tourism
Website Oficial: http://www.primariacorabia.ro/
Website de prezentare a localitatii: http://ro.wikipedia.org/wiki/Corabia
Turism acvatic
- Port
http://www.apdf.ro/corabia.html
Alte servicii
- Poliție
http://ot.politiaromana.ro/DESPRE_noi/UNIT_TERITORIALE/CORABIA/pol_CORABIA.htm
- Farmacie
http://www.paginiaurii.ro/Farmacii/FARMACIA+REAL+GREEN+CORABIA/24183430350012011BASI12.html
- Medic
- Poștă
http://www.posta-romana.ro/offices/details/olt/corabia_5559
- Restaurante, cafenele
http://www.mapinform.hu/city/dunafoldvar/1/
Cazare
Informations
|
Numele localității Populația Suprafața Statut administrativ Localizarea centrului comunei Altitudinea centrului localităţii |
Corabia 20.266 locuitori 10822 ha Oraș 43°46’25”N, 24°30’12”E 50 m |
Corabia este un mic oraş-port situat în partea de sud a judeţului Olt, pe malul stâng al Dunării, aşezat pe o suprafaţă plană, cu bulevarde largi şi drepte, lucru ce îi dă un plus de modernism.
În componenţa oraşului intră satele Siliştoara, Tudor Vladimirescu, Vîrtop şi cartierele Valea Seacă, Corabia Veche şi Celei. Fără Celei, Vîrtop şi Tudor Vladimirescu, vatra locuibilă a oraşului este de 1064 ha.
Are ca vecini la est comuna Gârcov, la sud Dunărea, la vest comuna Orlea şi la nord comuna Vişina. Pe malul drept al Dunării se află provincia Plevna, Bulgaria.
Localitatea este străbătută de DN 54, Caracal – Corabia şi DN 54 A, Corabia –Tr. Măgurele, având legături rutiere cu toate localităţile de pe valea Dunării, spre Bechet, jud. Dolj şi la nord are legături rutiere cu toate localităţile de pe valea Oltului spre Caracal precum şi spre judeţul Teleorman, prin oraşul Tr. Măgurele.
În cartierul "Celei" se găsesc ruinele cetăţii dacice Sucidava, capitala tribului geto-dacic al Sucilor, unde Constantin cel Mare a construit un pod, al cărui capăt există şi azi. În incinta cetăţii se găseşte şi intrarea într-o fântână secretă cu o adâncime de 12 m a cărei apă este potabilă şi astăzi.
Data atestării documentare a localităţii Corabia este anul 1598. Mai târziu, comercianţii de produse agricole din Caracal cer domnitorului Al.I.Cuza aprobarea de a se forma pe vatra satului Corabia un oraş liber, cu port. Acesta aprobă petiţia şi propune pentru acest oraş numele Mircea, “în memoria unui domnitor de ale cărui fapte istoria română este plină”. După îndelungi demersuri, visul comercianţilor se îndeplineşte în anul 1871, când principele Carol promulga legea fondării oraşului Corabia în 30 noiembrie. Ulterior, prin decretul regal din 6 aprilie 1881, Corabia devine oraş.
La Corabia armata română a trecut Dunărea în 1877 pentru a angaja lupte cu trupele turceşti în cadrul Războiului de Independenţă. Mărturie stau monumentele din cartierul Siliştioara: Monumentul Independenţei, respectiv Crucea Eroilor.
Se dezvoltă la sfârşitul sec. al XIX-lea pe baza exportului de cereale, în 1892 este legată la reţeaua feroviară a României. La începutul sec. XX se construiesc principalele edificii publice, este perioada de maximă înflorire economică naturală a oraşului. În perioada interbelică apar noi mici industrii, activitatea de bază rămâne cea portuară, prin Corabia desfăşurându-se cea mai mare parte a comerţului fluvial cu cereale din zona.
În centrul oraşului se află una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din România - Catedrala Sfânta Treime - precum şi o statuie alegorică (România reprezentată ca o tânără fată) indicând spre locul în care forţele române au traversat Dunărea în Războiul de independenţă (Monumentul Eroilor). Alte obiective care pot fi vizitate: Biserica Sf. Spiridon, Biserica Sf. Dumitru, parcul public
Oraşul Corabia are legături pe Fluviul Dunăre, prin portul Corabia, atât cu localităţile romaneşti din aval şi din amonte cât şi cu localităţile din statele riverane de pe cursul Fluviului.
Posibilităţile de plimbare şi recreere în Corabia sunt: plimbare pe Dunăre, plaja, piscine, pescuit, partide de vânătoare în insulele Băloiu şi Papadia aflate în apropierea oraşului Corabia, pachete de servicii vânătoreşti, posibilităţi de cazare la hotelul Sucidava unde puteţi gusta din mâncărurile tradiţionale de peşte.
Servicii medicale: spital, stomatologie, farmacii, cabinete medicale.
Evenimente: "Floare de tei" - festival de folclor interjudeţean, în luna mai
"Corabia de Aur" - festival concurs naţional de muzică populară şi uşoară, care se desfăşoară în luna septembrie, Evenimentul cultural "Zilele Mazilescu" - organizate de biblioteca orăşenească cu acelaşi nume, Bâlciul anual - 14 octombrie