Carcaliu

Informations

 

Stema Tulcea

Numele localităţii

Carcaliu

Populaţia

3771  locuitori

Suprafaţa

35,0 km2

Statutul administrativ

comuna

Localizarea centrului localităţii

45.183° N, 28.15° E

Altitudinea centrului localităţii

20 m           

 

Poziţionare geografică: Comuna Carcaliu este situată în partea de nord-vest a judeţului Tulcea, la 25 km distanţă de municipiul Braila şi la 10 km distanţă de Măcin; Comuna este formată dintr-o singură localitate: Carcaliu;

Căi de acces: DN 22;

Localitatea Carcaliu se înfiinţează în secolul al XVIII-lea ca aşezare a ruşilor lipoveni stabiliţi pe promotoriul de piatră din vecinătatea bălţii Brăilei, de unde şi vechea ei denumire după care era cunoscută, Camini, adică piatră.

Principala îndeletnicire a locuitorilor era pescuitul. Gospodăriile vechi erau comasate în zona protejată de inundaţii. Între comunele judeţului Tulcea, comuna Carcaliu este slab situată din punct de vedere al bazei economice proprii.

Teritoriul comunei Carcaliu se află situat în unitatea naturală Măcin, care ocupă partea de nord-vest a teritoriului Dobrogei şi corespunde cu cele mai mari înălţimi: Cazbujea 420m, Turcoaia 344m.

Atractii turistice:

Localitatea Carcaliu este situată într-o zonă cu un potenţial turistic foarte ridicat între Dunăre şi Parcul Naţional Măcin. Parcul este impărţit în două zone reprezentative:

  • Culmea Pricopanului în zona nord-vestică a parcului, slab împădurită, dominată de stâncării, versanţi abrupţi
  • Culmea principala, zonă împădurită, prezentând în partea nord vestică un relief înalt şi abrupt, coborând lin spre sud, fiind sub forma unor versanţi cu pante line, cu mari bazine hidrografice împădurite.

Munţii Măcinului sunt cei mai vechi din România, formaţi în timpul orogenezei hercinice, care a avut loc în urmă cu 300-400 milioane de ani. Relieful este foarte accidentat în partea de nord-vest a muntelui. Altitudinea variază între 7 m si 467 m. Se remarca Culmea Măcinului şi Culmea Pricopanului.

Sectorul turistic ar putea reprezenta motorul creşterii economice a zonei având în vedere potenţialul natural, deşi în prezent nu deţine o parte importantă din economie. Agroturismul poate avea mari şanse de dezvoltare, deoarece regiunea dispune de un imens potenţial antropic şi natural. Se pot organiza diverse drumeţii şi se pot practica activităţi interesante de relaxare. Administraţia locală a comunei este preocupată de crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism în vederea valorificării resurselor turistice naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice, încurajând investiţii în amenajarea unor pensiuni, case de vacanţă, moteluri, hoteluri, campinguri, restaurante cu specific local, centre de pescuit, baze sportive de vară ş.a.;           

Sursa  : http://www.primariaonline.ro/judet-Tulcea/primarie-Carcaliu/m/3

Gallery

Carcaliu
Carcaliu
Carcaliu
Carcaliu